26.10.08

Mi-am mutata calabalâcul

Aici

17.9.08

Clasa I. Prima zi

Şcoala generală cu clasele I-VIII din comună era pregatită. Elevii de toate vârstele veneau spre unitatea de învăţământ. Deşi era încă frumos afară, era de abia 15 septembrie doar, pe feţele lor era oarecum usor de citit nostalgia vacantei de vara şi dorinţa ascunsă ca şcoala să nu mai existe vreodata pe acest pământ. O expresie din ce in ce mai evidenta pe măsura ce inaintai cu observaţia spre copiii din clasele mai mari.

În schimb, bobocii de clasa I erau reflectarea perfectă a inocentei. Erau fie aerieni, un pic tematori, privind în jur cu ochii mari şi surprinşi, fara sa intelega exact de ce au ghiozdan, de ce trebuie să se alinieze în careu, de ce au alţi elevi cravate roşii cu tricolor la gât şi ei nu si, în general, “de ce?”, fie hiperactivi, vorbind o limbă cu abuz de sâsâit peltic, neastâmpăraţi, dar tot curioşi.

Dupa festivitatile si discursurile de inceput de an se intra in scoala.

Intr-o anume clasă, micuţii de-a-ntâia intră dezinvolţi şi se aşează în bănci, însoţiţi fiind de un bărbat străin cu figură severă dar care încearcă să fie binevoitor. Învăţătorul.
Incep certuri intre copilaşi.
“-Eu vreau să stau aici! Ba nu, eu stau aici.” În 20 de secunde clasa se transformă într-un vacarm cu sunete disonante, cristaline si acute.

Un strigat ca un tunet reasterne ordinea: “- Linisteeeeee!!!” , zbiară învăţătorul.

“-Asezati-va oricum, că o să staţi în bănci cum spun eu”, adăugă bărbatul cu un ton prevestitor de 4 ani grei de scoala primara.

Peste câteva minute insa, elevii invatati cu regimul de gradinita, mai ingaduitor, ( “a!, ce vremuri!”, ar fi spus ei daca erau un pic mai mari), încep iar sa se foiasca, sa vorbeasca, in timp ce invatatorul ii striga la catalog.

Din nou se aude tunetul: “- Linisteeee!!!”

Si se face liniste suficient cit catalogul sa fie strigat fara intreruperi.

Undeva insa, in a doua bancă de la perete, un pusti blondut continua sa fie neastimparat, in ciuda avertismentelor celui care deja, prin tonul rastit împlântase un fior de spaima in inimile micutilor.

Baietelul vorbeste cu colegul de banca, nu e atent la invatator, se intorce sa studieze penarele de pe banca din spate, se ridica in picioare si se aseaza la loc, scapa creioanele colorate pe jos si alte de-astea. Din acest motiv nu-l observa pe invatatorul care se ridicase de la catedra si venea spre el. Continua sa vorbeasca sau chiar sa fredoneze cite un cintec numai de el stiut.

Un nou strigat al pedagogului, de la mai putin de jumatate de metru de urechea bobocului, il facu sa incremeneasca.

“- Popeeeeeeeesssssscuuuuuuuuuu!!!!!! Stai cuminteeee si taci din gura!!!!”

Baietelului i se umezira ochii si se ridica brusc în picioare, aproape ametit de şocul auditiv.

“- Stai jos!!!”, ordona ferm invatatorul
“- Nu pot”, replică elevul aproape plangand.
“- De ce?”, intrebă pedagogul
“- Am facut treaba mare pe mine”, explică bobocul privind spre pantalonii de uniforma, noi si grosi, de stofa groasa, pe care se bucurase atât de mult să îi îmbrace. De abia asteptase să intre in clasa I. O batuse la cap pe mama lui citeva luni să il dea de 6 ani si nu de 7 ani la scoala, cum ar fi vrut ea.

10.9.08

Ce poate fi aşa de rău?

Nu a dormit foarte bine astă noapte. O stare de indispoziţie digestivă subtilă l-a ţinut într-un purgatoriu de care nici macar răsăritul soarelui şi răcoarea dimineţii nu l-au absolvit. Singura nadejde era acum că o spălătura bună pe dinti, apa rece şi o cafea tare îl vor readuce în rândul cetăţenilor utili societaţii.

Aseară se întâlnise cu o fostă colegă de facultate. Pe cât de mult insistase ea de citeva luni să se întâlnească, pe atât de mult evitase el momentul. Aşa că începuse nişte lucrări de reparaţii în casa pe care le tot amânase de vreo jumătate de an.

Se apucă de zugravit, de redecorat, de cumpărat mobilă, de curaţenie, de pus gresie şi faianţă. Ce mai, intrase, încet, încet în reparaţie aproape capitală, mare parte ca să aibă scuze reale să nu se întâlnească cu domnişoara care devenise între timp extrem de insistentă. Nu o putea pur şi simplu refuza. Nu avea motive până la urmă şi era şi prizonierul imaginii sale neştirbite de perfect gentleman.

Ea îl suna acum o dată la patru-cinci zile, marcând astfel câte o nouă etapă a lucrarilor din apartament. “Azi pun rafturi, azi zugrăvesc în debarale, azi închid balconul.” Şi tot aşa.
Ştia ca fata e singură, că îi ticăie ceasul biologic şi că el a intrat în vizorul ei. La rândul lui, nu avea o relaţie stabilă care ar fi fost apărarea ultimă. Aşa că era complet neajutorat.

Timpul trecea, apartamentul era din ce în ce mai curat şi mai bine organizat. Însă perspectiva epuizării stocului de scuze plauzibile îi aducea tânarului o stare de târşă, care până la urma se transformă în resemnare. „Va trebui până la urmă să se întâlnească cu fata. Ce poate fi aşa de rău? Mai bine se întâlneşte şi gata, scapă o perioada mai lungă.” Ştia că tipa îi va face avansuri şi asta îl facea să se simta deja hăituit.

Dar iată că apartamentul arăta acum ca nou. La scurtă vreme după acest eveniment sună iar telefonul şi se stabili o întâlnire, la cină, vineri seara.

Fosta colega veni mai repede la restaurant. Destul de bogat machiată, îmbracată provocator, cu gene false de mărime medie, cu unghii foarte îngrijite şi lungi, lungi.

Îşi amintiră din nou de întâmplările din facultate, perioadă din care data şi slăbiciunea fetei pentru el. La o beţie cruntă de altfel, el făcuse greşeala, beat fiind iar ea trează, să o sărute. A avut nevoie de toate tertipurile de care dispune un gentleman să nu pună fata gheara pe el.

Tânăra rămăsese însă cu acest ascendent pe care baiatul l-ar fi şters cu mare bucurie din memoria comună a celor doi. Dar nu se mai putea. Mai mult, povestirile din facultate gravitau totdeauna în jurul acelui moment blestemat, tot timpul neexprimat, dar rămas undeva într-o poziţie de nelinistitoare sabie a lui Damocles.

Fata avea multe poveşti. În timpul şi între felurile de mâncare vorbea non-stop. Pe lângă povara întâlnirii în sine, un gest al tinerei îl făcea pe băiat să simtă cum stomacul se face mic, mic iar epiglota refuza să mai efectueze înghiţirea. Femeia se scociora în continuu într-o ureche un unghia foarte lunga a degetului mic. Evalua apoi fugitiv recolta de cerum şi se ştergea elegant de un serveţel. La finalul cinei, baiatul era la limita unei crize de fiere. Numai ideea de desert îi aducea spasme undeva în zona de sub stern. Asa că abuză de băuturi digestive, amare dar alcoolice. Fără efect.

Până la urmă nesfirşita seară se termină. O conduse la taxi pe fata. Maşina plecă, o mare uşurare emotională se instală. Însă stomacul, ficatul şi pancreasul lucrau în continuare în nearmonie.

Ajunse acasă, se culcă dar nu dormi mai deloc. In mintea lui, unghia lungă, lungă a fostei colege continua să foreze în ureche şi să depună apoi ceara pe serveţel. Imaginea îi repornea de fiecare dată o dorinţă nebună de a nu mai fi avut stomac, ficat sau intestine.

Aşa cum am spus, tânărul spera, dimineaţa devreme, că o spălătură zdravănă pe dinţi şi o cafea bună să îl mai întremeze.

Ajunse în baia proaspăt renovată, luminată şi curată. Îşi puse în duşmănie pastă de dinţi pe periuţă însă când se pregătea să se spele văzu în oglindă, cu claritate, că amintirea întâlnirii de aseară avea să mai dăinuie o vreme: un herpes cât o capşună mică îi apăruse exact sub nas.

11.8.08

Lolite şi flăcăi urbani

Trenul de Constanta de la ora 1.40 noaptea, din Gara de Nord, e ocupat pâna la refuz. Cu toate astea, cei mai multi calatori continua sa se inghesuie. Nu mai au rabdare sa ia trenul suplimentar, introdus de compania de căi ferate, care pleaca peste 40 de minute.

Asta face ca urmatorul tren sa fie aproape gol. Oricum, toata lumea are loc. Mai mult, fiind un tren de noapte, multi dintre calatori nu se simt in nici un fel vinovati la gândul că se vor întinde pe câte o bancheta din compartimentele de clasa a 2-a, tip vechi.

Conductorul este un pic neliniştit şi aruncă priviri fugare spre un grup de tineri adolescenţi cu tuşe vagi de pubertate. Aceştia sunt extrem de gălăgioşi. Băieţii sunt îmbrăcaţi cu maieuri mulate invadate de imprimeuri sclipitoare cumparate din târg. Fetele au blugi negri si ieftini, mulaţi, şi tricouri la fel. Ambele sexe ale grupului ar putea aduna un mic tezaur de gablonţuri daca şi-ar scoate bijuteriile trendy înfipte în urechi, nasuri şi limbi.

Tinerii vorbesc în gura mare, fumeaza excesiv, au multe sticle de plastic pline cu bere. În tren, ei se autorepartizează, pe sexe, în compartimente alaturate de unde toata noapte poartă dialoguri trans-compartimentale. Subiectele abordate de Lolitele aflate la limita termenului de garanţie şi băieţii tolaniţi în compartimentul alăturat sunt cele de fiecare zi: cine cu cine s-a mai culcat sau de unde şi-au încălţările de plastic si cauciuc roz colorate. Discuţiile sunt întrerupe de câte un băiat care, într-un limbaj caracteristic comunicărilor din acea noapte îşi cere drepturile: „ - Dă în p*la mea, bă boule, şi mie sticla aia de bere!”

Spre dimineaţă, subiectele de discuţie oarecum uzuales e apropie periculos de epuizare. Până la destinaţie mai este cam o ora şi jumătate. Unul dintre băieţi, cu tatuaj mare pe bicepsul supra-dezvoltat, al unui elev de clasa a 9-a a unei scoli profesionale, strigă: „ - Bă Mihaela, hai sa ţi-o trag!” În compartimentul alăturat, fetele trecute superficial prin perioada de inocenţă a pubertăţii izbucnesc într-un râs strident, fără insă cea mai mică urmă de surpriză. „ - Haide bă că mă plictisesc!” insistă băiatul, pare-se un lider informal al grupului de flăcăi urbani. „ - Nu vreau decât în jumătatea de sus! Hi, hi, hi, hi!!!”, formulează fata un răspuns diplomat. „ – A! Merge şi aşa!” vine răspunsul, tot într-un ton neutru. Insă fata de dincolo realizează un pic îngrijorată că a scăpat totuşi un detaliu esenţial: „ – Stai aşa! Cu care dintre voi vorbesc?”.

Discuţia se termină brusc, întreruptă de o înjuratură pe care nici hârtia, nici blogul nu o suportă. Cauza. Unul dintre băieţi a încercat să deschidă un plic de plastic transparent în care avea „iarbă” si a imprastiat totul pe jos. Toţi membrii grupului, ca la un semn, fie se apleacă fie se lasa în patru labe pentru a aduna, cu înjuraturi, de pe duşumeaua murdară a compartimentului, preţioşii muguri uscaţi. Până la urmă şi acest eveniment se consumă odata cu recuperarea promisiunii unor momente de extaz, sau macar de „coolness”...

Trenul se apropie de gara Constanţa. Una dintre fete urlă o întrebare din zona WC-ului:”-Unde mergem de aici!!?!!„ – La Mamaiaa!!!!”

16.5.08

Monologul unui peste

Sunt un peste intins pe cuburi de gheata intr-un galantar. Nu ma asteapta o soarta prea buna. De parca pina acum, avind in vedere ca stau intins pe galantar, tare bine mi-a fost!
Acus, acus o sa-mi taie capul si o sa-mi scoata maruntaiele afara iar vreo gospodina o sa ma prajeasca in ulei si malai intr-o zi cu dezlegare la peste.

Nu stiu cum se face, dar chiar si in situatia complicata in care ma aflu nici nu imi mai e frica nici nu sunt trist. Mai degraba impacat cu ceea ce se intimpla. Chiar ma distreaza pustii care se uita curiosi la mine si spun “uau! ce ochi mari are pestioiu asta!”.

O sa ma curete de solzi si o sa-mi taie coada. O pisica probabil va fi foarte fericita la un moment dat…

Culmea, nu imi mai aduc aminte mare lucru de dinainte de a ma trezi inghesuit linga alti pesti in navodul pescarilor. Am ramas insa din perioada aceea cred cu o stare placuta, de implinire, de nesters.

Chiar daca nu ma pot misca iar branhiile imi sunt inecate de aer, simt urma binecuvintarii. In creierul meu, considerat de oamenii de stiinta cam mic, au ramas miscarile libere din apa, razele soarelui sub care ne adunam dimineata in apa mica, eu si cu tovarasii mei.

O sa ma intoarca pe o parte si pe alta in tigaie pina o sa ma rumenesc si o sa devin fraged.

Nu ma simt prins! Un pic imobilizat da, si pipait de cumparatori care ma cred mort si inert, dar in rest, totul bine. Nu ma intereseaza ce cred ei despre mine. Pentru ei sunt doar promisiunea unui prinz gustos…

Este totusi cel mai mare impas in care am ajuns in viata mea. Ia uite cum se joaca vinzatorul cu cutitul ala mare in mina! Am observat ca il foloseste sa taie capul pestilor pe care ii pune pe cintar inainte sa ii vanda.

Mi-e cam frig pe cuburile astea de gheata pentru ca eu sunt peste de mare, de apa calda. Dar e singurul lucru palpabil pe care il am sa imi aduca aminte de acasa, de apa limpede si de prieteni. E ceva.

Hopa! A luat vinzatorul cutitul si a pus mina pe mine.

Tigaie! Iata-ma-s! Vin!

Love Story

Seara a inceput asa cum incep de regula chefurile de rockeri. Toti cei care au venit sunt deja beti. Se asculta muzica la maxim, bateria, basii si riffurile cu efect de distortion te fac sa iti fie putin frica pentru perioada de functionare a boxelor dar si pentru timpanele participantilor. Se bea, se fumeaza, se varsa bautura pe jos, se sparg in mod periodic pahare.Intr-un colt, doi pletosi care se prefac ca au in maini chitare electrice, stau cu capul aproape bagat in boxa si se agita...

Mihai e si el la petrecere. A baut deja aproape o sticla de vodca si acum, la bustul gol, urla ceva pe o piesa heavy metal. De fapt, vrea sa ii atraga asa atentia Silviei, care sta la o masa in capatul celalalt al camerei.

Total dezinhibat acum, Mihai se duce la ea, cu parul lung in mare dezordine, trasnspirat si murdar. Murdar din cauza numeroaselor caderi pe pardoseala acoperita in multe locuri cu un amestec de vodca, cola, scrum, bere, scrum de tigara si mizerie de pe talpile bocancilor.

- Vad ca esti singura, ne cuplam?

Ea, tunsa foarte scurt si cu un tatuaj anarhist care iese de sub breteaua maieului negru pe care il poarta, se uita la el cu ochii ei mari albastri, mari si machiati strident cu negru. Dupa doua secunde de gandire, Silvia zice ca OK.

In acelasi moment, Mihai se dezechilibreaza si cade peste Silvia. Si daca tot s-a intimplat asta, incepe sa o sarute, o pipaie evident. Silvia raspunde avansurilor.


Seara celor doi se scurge in reprize de sarutari, consum de alcool si dans.

Spre 2-3 dimineata, Silvia ii propune sa iasa afara un pic. Pe terasa, fata scoate o tigara speciala, din iarba. O aprinde si o fac amindoi posta. In scurt timp, ochii celor doi devin injectati si respiratia ajunge sa fie una sacadata. Cad amindoi de acord ca nu au chef sa faca sex acuma si se hotarasc sa lase asta pe alta data, ca oricum au facut cunostinta.

Mihai pleaca spre casa intr-un final prin parc. Se opreste din cind in cind pe linga vreo tufa ca sa vomite. Organismul lui ins vrea pauza, nu mai rezista si lesina. Prietenul care il insoteste suna la Salvare si,la fel, pe Silvia, sa-i spuna ce s-a intimplat.

Salvarea vine neasteptat de repede, medicii il ia pe Mihai, il duce la spital. Dupa spalaturi stomacale si alte proceduri medicale, Mihai este dus intr-un pat unde acesta doarme linistit.

A doua zi, la pranz, mama Silviei, sefa de tura la urgente in noaptea trecutam ii povesteste cum a fost adus un tinar aproape in coma din cauza alcoolului. Nu-i exclus sa fie consumat si ceva droguri usoare....

Silvia, ducind o lingura de ciorba la gura, ii spune mamei:
„- E noul meu iubit mama!”

Un stres in plus

A fost o zi tare aglomerata la multinationala media cu sediul in nordul Bucurestiului. Toata ziua telefoane peste telefoane, cum facem asta, cum facem cealalta. Fata de presiunea normala, de zi de zi, sarcinile au fost mai multe si mai grele. In consecinta, intirzierile au fost mai mari iar nervii mai intinsi si mai apoape de explozie.

Insa, asa cum lucrurile bune au un sfirsit, si cele mai putin placute il au pe al lor. Pina la urma treaba s-a facut, a iesit bine, sefii sunt multmiti… Angajatii suprasolicitati fantazeaza deja cu voce tare despre cite beri vor bea in seara asta ca sa isi reseteze creierul.

Ziarista Mihaela a terminat treaba, si-a pus laptopul si celelalte lucruri in rucsac, si-a pus castile de la iPod in urechi si a plecat spre statia de metrou.

S-a facut deja tirziu si intuneric. Zona iti poate da fiori noaptea, mai ales din cauza iluminatului public ramas acelasi de 10 ani. Trotuarele sunt pline cu noroi, caini cu priviri parca prea inteligente si agresive se plimba de colo colo in cautare de culcus sau ceva gunoaie gustoase.

Mihaela isi suna iubitul pe telefonul mobil si ii propune o iesire in oras, la bere. Si el a lucrat azi pina tirziu. “-Da, iesim la o bere.” Discutia continua apoi cu subiecte profesionale dar si specifice relatiei de gugulica-guguloi.

Strada e aproape pustie. Mihaela ride la telefon, discutia e placuta si face sa treaca mai repede timpul pina va ajunge in metrou si mai apoi, la restaurant.

Numai ca la un moment dat, in mijlocul discutiei amuzante, Mihaela scoate un tipat. A simtit o mina iesita pe neasteptate din intuneric cu intentia clara si realizata de a-i pune mina pe un san. Tipatul se prelungeste vreo 2-3 secunde, lasindu-l pe prietenul de la telefon nedumerit si ingrijorat. “-Ce s-a intimplat?”

Mihaela se intoarce speriata spre directia de unde venea mina intruziva si vede un barbat tinar de culoare, cu haine ponosite si cu pantalonii negri si chilotii aparent albi coboriti pina la nivelul genunchilor. O priveste pe domnisoara cu subinteles si ii face semn s-o urmeze performind in acelasi timp o activitate intensa de auto-erotism.

Domnisoara grabeste insa pasul pina aproape la fuga in timp ce artera de la git ii bate darabana. Tinarul cuprins de febra senzuala nu o urmeaza, impiedicat si de pantalonii coboriti pe vine dar si de infrigurata si singuratica preocupare sexuala.

La intrarea in statia de metrou Mihaela se mai linisteste si ii relateaza aparent calm prietenului ramas inca la telefon ca un homeless negru a venit la ea si i-a aratat puţa.
“-A! raspunde iubitul. Esti ok acum?” Ea raspunde ca da iar barbatul continua: “ -E adevarat ce se spune despre negri ca sunt bine dotati?”