27.11.07

De Referendum

Peste o săptămînă e referendum. Afişe mari îndeamnă alegăorii, cu mai mult sau mai puţin talent şi efect, să pună ştampila pe care scrie TATOV pe „DA” sau pe „NU”.

Ţara freamătă. Dezbaterile despre posibilele rezultate ale scrutinului coboară dureros de brutal de pe ecranului televizorului pe masa băutorilor notorii de la birtul din cartier, în birourile cu mult termopan şi mochete curate ale firmelor multinaţionale sau chiar în patul amaţilor care parcă au uitat să se mai bucure de darul dragostei. Referendumul şi campania care îl precedă au dat peste cap ordinea diurnă şi nocturnă a lucrurilor.

Cu o săptămînă înainte de scrutin, la oficiul stării civile sună insistent telefonul. Funcţionarii sunt pe moment la o ţigară. În cele din urmă, se întorc în birou şi atunci unul dintre ei, mai harnic, ridică receptorul. La capătul celălalt al firului, o voce feminină şi cu un ton îngrijorat întreabă dacă de referendum se mai ţin cununiile civile. O întrebare legitimă până la urmă, cu toată vînzolaeala asta şi cu funcţionarea precară a instituţiilor.

Cât stres trebuie să fi apăsat pe capul domnişoarei, încât să apeleze la soluţia disperată de a suna la primărie! Uun biet referendum, chiar şi cu implicaţii majore asupra vieţii societăţii, ar fi putut să-i dea planurile de măritiş peste cap!

De câte farmece a trebuit să uziteze, câte tertipuri nevinovate a fost nevoită să aplice pentru a ajunge la momentul în care mirele să-i cadă, cu zîmbetul pe buze, în mrejele întinse cu dibăcie feciorelnică şi să-i dea întâlnire în faţa ofiţerului stării civile. Câte căutări înfrigurate pentru o rochie de mireasă, câte probe la pantofi, câte probleme cu corsetul! Câte emoţii vor fi asaltat-o la gândul primei nopţi de dragoste, câte alternative de folosire a banilor primiţi la nuntă va fi analizat! Iar acum, un referendum să-i ameninţe toate visele şi să amâne pe termen nedeterminat un moment care părea bătut în cuie!

Nu!

Răspunsul angajatului primăriei fu însă în măsură să o elibereze pe domnişoară de orice grijă prenupţială şi să arunce din nou lumină asupra perspectivei conjugale: „Da, cununiile civile se ţin!”

Odată receptorul pus înapoi în furca telefonului, toate angoasele de viitoare mireasă ale domnişoarei au fost uitate, dacă nu cumva chiar şi datoria civică de a mege la referendum şi de a da un raspuns la întrebarea pusă poporului.