Mărţişoare musculoase
Într-un mic oraş de provincie, unde fiecare se ştie cu fiecare, un eveniment este un eveniment. Vine trenul. Eveniment. Trece o coloană oficială. Eveniment. Un beţiv face teoria democraţiei comparate la ieşirea din piaţă. Eveniment. Calcă primarul într-o baltă la inaugurarea unui monument proiectat de un artist local. Eveniment. Ei bine, ce poate fi, într-un mic oraş de provincie, un spectacol se strip-tease masculin în premieră? Mega eveniment!
Vine o trupă de dansatori fondată tot într-un oraş mai mare, tot de provincie. Vestea face ca bărbaţii urbei, în majoritate conservatori, muncitori şi pudici, să se simtă un pic ameninţaţi şi să taie lemne cu mai multă ciudă, chiar dacă e primăvară. Femeile simt în aer, adierea plăcută a noutăţii. Iar o reclamă meşteşugită la radioul local, "mărţişoare musculoase pentru femei curajoase" parcă le face pe liceene şi pe tinerele doamne să le placă pînă şi rubrica de ştiri locale.
Se pun în vînzare bilete la spectacol, dar nimeni nu se îmbulzeşte. Există însă, din fericire, un telefon la care se pot rezerva locuri. Acesta sună neîntrerupt pînă cînd biletelese epuizează cu vreo două zile înainte de spectacol. Umblă vorba, venită se pare dintr-un alt oraş de provincie, că băieţii aştia musculoşi sunt încă în curs de afirmare, aşa că fac full-monty, adică se dezbracă complet.
"Simfonie de hormoni, strigăte, urlete, tipe surescitate, muzică, băieţi cu multe ore de tras la fiare, lumini, vacarm", nota următorul număr al gazetei locale, cu prima şi ultima pagină color.
Primele strigăte în sala întunecată a clubului se aud chiar înainte de începerea reprezentaţiei. Doamnele şi domnişoarele îşi fac curaj cu băuturi de la vermut în sus. Într-un oraş de provincie, unde toată lumea se ştie cu toată lumea, îţi trebuie curaj ca să mergi la un spectacol de strip-tease masculin. Pentru că a doua zi, toată urbea ştie:
"Uite-o pe aia, ai văzut ce a făcut aseară? - Da, fato, ce nebună", vor fi discutat a doua zi unele dintre participantele la spectacol. Noroc că băieţii de la trupă au interzis accesul bărbaţilor în sală pe perioada show-ului. O condiţie în măsură să mai diminueze stresul tuturor.
Băieţii din formaţia de strip-tease ştiu că se află într-un oraş de provincie, aşa că au curaj. Intră dezinvolt pe ringul de dans, satisfac în diverse maniere dorinţele voyeuriste ale audienţei. Prestează dansuri într-o atmosferă muzicală bazată pe ritm. Trec apoi pe scări, pe scaune, pe mese, în braţele spectatoarelor, călare pe spectatoare. Le iau în braţe şi pun, coregrafic, lucrurile la punct.
La început domnişoarele şi doamnele îşi bagă timide capul între umeri dar vermuturile şi lichiorurile foarte dulci, acompaniate de trupuri adonisiace şi ritmuri tribale le fac să revină la o poziţie mai receptivă. Totul se dezlănţuie, băieţii dansatori mai renunţă din cînd în cînd, cu timiditate, la chiloţi. Timpanele sunt zdrenţe, simţurile clocotesc iar barmanii şi picolii, singurii bărbaţi din sală, uită să mai ducă băuturile la mese atunci cînd îşi văd vecinele de bloc, cu care se saluta ziua respectuos, cu cîte un musculos gol şi languros în braţe.
Spectacolul se termină totuşi la un moment dat, că e tîrziu. Băieţii de la strip-tease se retrag în magazia de materiale a clubului. Se îmbracă în haine de discotecă şi revin în sală pentru petrecerea de după spectacol cu un grup de tinere de la grupul şcolar industrial din localitate.
Între timp se aprind luminile. Soţii şi prietenii spectatoarelor au voie acum, după miezul nopţii, să intre în sală. Şi să bea o bere.
Alegeri locale
Viaţă grea cea reporter la o staţie mică de radio, într-un oraş pierdut prin ţară! Nu sunt subiecte, nu sunt bani, nu ai notorietate iar dacă îi superi pe oficiali, îţi dau informaţii în condiţiile legii sau aranjează să nu mai primeşti sponsorizări sau contracte de publicitate.
S. e reporter de Radio Andromeda.
Seara asta se anunţă a fi însă una cu împliniri profesionale. Sunt alegeri locale. Se alege primarul Pe la secţiile de votare au trecut deja cei care aveau ceva de votat. Urnele s-au închis.
S. şi alţi tălpaşi de la radioul concurent, un pic mai slab parcă decît al lui, merg pe la secţiile de votare, să strîngă materiale, să facă interviuri şi să vadă dacă se respectă legea.
În prima secţie e destul de multă lume. Comisia, în care se află reprezentanţii tuturor partidelor şi un funcţionar al primăriei, apropiat al şefului care mai candidează pentru un mandat, numără de zor voturi. Fiecare suspectează pe fiecare de tenativă de fraudă electorală. O ştampilă pusă un pic mai neglijent pe buletinul de vot declanşează automat o dezbatere de 10 minute. Se ajunge pînă la urmă la un compromis: „
acceptam votul ăsta pentru candidatul vostru, dar şi voi să acceptaţi un buletin discutabil pentru al nostru”.
Grupul de jurnalişti radio pleacă mai departe către o altă secţie de votare să reprezinte şi acolo principiile dreptului cetăţeanului la informaţie. Aici însă nu mai pot intra. Jandarmul de la uşă spune că accesul este interzis. Cel mai curajos în acel moment dintre jurnalişti,
S., îi spune că ar trebui să respecte legea privind accesul liber al ziariştilor la evenimentele de interes public. O lege pe care
S. nu a citit-o, dar a auzit că există. A citit în ziarul judeţean. Jandarmul este însă tare pe poziţii. Nu!
Reporterii de radio pleacă cu pixurile nefolosite şi cu reportofoanele în genţi. Prin mintea lui
S. trece fugar o întrebare: „
care o fi legătura dintre uniformă şi coeficientul de inteligenţă, în general?”
Grupul de jurnalişti locali se deplasează fără chef, noaptea pe la 2, de la o secţie de votare la alta. În unele pot intra, în altele nu. În drum mai trec pe la cîte un sediu de partid, poate prind o cafea caldă şi o ţigară. La sedii e mare vînzoleală. Emoţii, discuţii, certuri, planuri, fum de ţigară. Pînă la aflarea rezultatelor, vor mai trece cîteva ore. Şefii de campanie îi sună neîntrerupt pe telefonul mobil pe trimişii lor din comisiile de numărare a voturilor şi apoi bifează pe o foaie cîte voturi s-au mai adunat pentru candidatul lor. După ce iau toate secţiile la rînd, îi sună de la capăt pe toţi.
S. pleacă acasă. E obosit şi plictisit.
În drum spre casă, fără să ştie rezultatul final al alegerilor, îi trece un ultim gînd pe ziua aia de muncă: ”
o noapte profitabilă pentru companiile de telefonie mobilă care au cîştigat bani fără să se implice politic, lucru demn de toată admiraţia”.
Visul absolventei
Un tînăr cu studii superioare face autostopul. O maşina germană, model nou, neagră, opreşte. Tînărul se aşează pe bancheta din spate, căptuşită cu piele. Şoferul e un bărbat cu o figură, aşa cum se vede în oglinda retovizoare, de afacerist cu studii medii. În dreapta e un alt bărbat, cu părul grizonat, a cărui faţă nu se vede în oglinda retrovizoare. Însă în momentele cînd îl priveşte admirativ şi aprobator pe şofer i se dezvăluie o frunte nu prea înaltă, un nas mic şi teşit la baza frunţii. Ceafa groasă.
Soferul îi povesteşte cum a trecut fata prietenului lui examenul de bacalaureat:
Prosperul comerciant de pantofi din oraşul spre care se îndreaptă autoturismul, are o fată, acum studentă, care a făcut liceul în oraşul din care se întorc şoferul şi pasagerul din dreapta. Ajungînd ea în clasa a 12-a, după 4 ani superbi de liceu, s-a gîndit că ar fi bine să se orienteze către o carieră profesională. A decis să îşi urmeze visul: să devină economistă. Numai că la obiectul „Economie”, materie de bac şi de admitere, era bîtă. Tăticul fetei ştia asta chiar de la ea. Aşa că s-a dus la liceul fiicei unde a contactat un profesor care urma să fie supraveghetor la proba de economie. A mers la profesor şi l-a întrebat cam cît ar costa să o ajute un pic pe fată la proba de economie. S-a negociat un preţ de 3 milioane ROL. Examenul de bacalaureat are loc, vine ziua afişării rezultatului. Părintele grijuliu şi emoţionat, intră în posesia rezultatelor de la Bac înainte ca acestea să fie publicate. Cînd se uită pe foaie... stupoare... perplexie. Nota obţinută e 5,20. Nota e inacceptabilă şi pe moment nu există explicaţii. Părintele păţit o sună pe mobil pe fata lui şi o întreabă ce s-a întîmplat. Nu a ajutat-o nici măcar un pic profesorul? Fata spăşită zice că ba da, că i-a dat o foaie cu răspunsuri şi rezolvări, dar că scrisul era aşa de urît încît nu a înţeles nimic şi atunci a scris şi ea ce a ştiut. Părintele nostru se pregăteşte cu un oftat de o nouă inginerie financiară. De data asta, beneficiarul este un profesor din comisia de corectare: - Cît mă costă ca fata mea să ia în loc de 5,20, o notă mai acătării, de exemplu 9,20? Corectorul cu pricina se uită lung la el. - 9,20 nu se poate, dar de un 8,20 se poate discuta. - Cît?, întreabă tăticul. - Patru sute de euro. - Patru sute de euro?! Păi nu am la mine decît două sute, se plînge părintele disperat. Profesorul, privind pe deasupra ramelor de ochelari, ca un profesor eminent, spune sec: - Dă-i încoa şi se rezolvă!Şi s-a rezolvat. Pentru oricine a fost curios să se uite ulterior pe listele cu note de la Bac, a fost clar că eleva în pricină avea o frumoasă notă de 8, 20 la economie. Urmare a notei mari obţinute la bac, ea e studentă acum la o facultate neacreditată cu profil economic la zi, cu taxă, precum şi la o facultate acreditată, de tradiţie, la fără frecvenţă, tot cu taxă.
În cîţiva ani va fi economistă
.
Doi prieteni foarte buni
- Alo, Mihai!- Da! - Salut, sunt Dan. Mihai, am o rugăminte mare la tine. Nu aş fi îndrăznit să îţi cer lucru ăsta dacă nu erai prietenul meu cel mai bun. Am am nevoie de un serviciu. Te rog Mihai, trebuie să mă înţelegi. Mi-a fost şi aşa greu să te sun. Nu ştiu cum să îţi spun. M-am gîndit cum să fac să îţi.... - Dane, ai de gînd să îmi spui odată care-i treaba? Spune şi gata! - Am o mare rugăminte. Mi-e şi ruşine... - Tu îmi spui azi ce vrei?- Ştii că peste cîteva zile este ziua neveste-mii. Şi vreau să îi iau un cadou mai special! - Aşa. Şi ce am eu de-a face cu asta? - Măi, tu ştii că sunt timid! - Dar să vorbeşti fără noimă văd că ştii! - Mihai, vreau să te duci să îi cumperi un vibrator neveste-mii!Mihai şi Dan sunt prieteni vechi. Au fost colegi de clasă şi de bancă. Încă de la începutul liceului, Mihai a fost un tip cu mare trecere la fete şi, mai tîrziu, la femei. Numai că el nu le-a băgat niciodată cu adevărat în seamă. Şi acum, la 35 de ani, şi-a păstrat lipiciul, dar e în continuare burlac. Se simte foarte bine aşa. El aşa le spune prietenilor atunci cînd se îmbată.
În schimb, Dan a fost dintotdeauna timid. S-a căsătorit cu prima fată care l-a invitat la cinematograf, pe la mijlocul facultăţii. Dan a fost de cînd se ştie un tip inteligent, sensibil, dar cu o mare vulnerabilitate: se îndrăgostea repede şi îi trecea greu. Şi, de cele mai multe ori, fetele de care se îndrăgostea nu aflau asta niciodată. Una a aflat însă după cîţiva ani de zile şi a fost supărată vreo trei săptămîni. La momentul destăinuirii tocmai trecea printr-o perioadă de criză conjugală. Pentru că îi plăcuse şi ei de Dan, ba chiar îl iubise în taină, dar era şi ea, la rîndul ei, timidă. Şi uite aşa pierduse ceea ce ar fi putut deveni o mare dragoste. Sau un mare fîs.
Dan ajunse în cele din urmă pe mîna actualei soţii, care de fapt îl iubeşte foarte mult. Numai că e genul de femeie mai mult agitată decît dinamică, mai degrabă superficială decît atentă, blîndă numai în momentele în care se simte complexată. Dan e şi acum un pic speriat de ea.
Dar soţia lui Dan a avut şi are în continuare totuşi un sentiment matern bine dezvoltat. Tocmai asta o făcuse să îl placă pe vulnerabilul şi timidul Dan. Şi să îl ceară de soţ. Iar el să accepte.
- Dane, tu vorbeşti serios? - Da Mihai, mi-e ruşine să intru într-un sex-shop! - Ok, hai că îţi cumpăr eu un vibrator pentru nevastă-ta!Peste 2 ore, Mihai intra într-un magazin de specialitate din centrul Bucureştiului. „Multă culoare roz, roşu şi vişiniu în magazinul ăsta”, gîndi Dan.
Dar trecu repede la lucruri practice. Studie oferta magazinului. După o vreme, îşi dădu seama că nu găseste nimic. E drept că nici ce căuta nu ştia foarte sigur. Peste tot, o mulţime de accesorii care produc plăcere într-un mod greu de închipuit. Plus că la raftul de vibratoare, nu erau expuse decît nişte chestii de mărimea unei brichete.
Într-un final, nu fără o anumită jenă, hotărî să ceară asistenţa vînzătorului.
- Un vibrator normal aveţi? Aşa, ceva care să arate normal?- Avem!Vînzătorul scoase apoi de sub tejghea un vibrator care l-ar fi făcut mîndru şi pe cel mai infatuat membru al rasei afro. Mihai privi obiectul. Se gîndi în acel moment că Dan este totuşi prietenul lui cel mai bun şi nu are rost să-i rişte căsnicia.
- Da, ceva ca ăsta, dar de mărime medie, nu aveţi? - Ba avem. - Mulţumesc.
